Traducere de Octavian Cocoş
Gura, lacrimile şi suspinele îl trădează, şi numai chipul îi exprimă sentimentele.
De ce, când te-am păzit atât de bine
ca să nu minţi, şi toţi te admirară,
tu, gură, mi-ai adus numai ocară;
ingrată eşti, nu ţi-a păsat de mine:
căci când nevoie mare-aveam de tine
de-a cere milă, buzele-îngheţară,
şi ai vorbit numai aşa, într-o doară,
ca cel pe care-n gheare visu-l ţine.
Şi, lacrimi triste, voi, noapte de noapte,
cu mine staţi când vreau însingurare,
însă fugiţi când pacea mea soseşte;
iar voi, ce-mi daţi dureri şi tulburare,
suspine, vă retrageţi lent, inapte,
şi de ce simt doar chipul meu vorbeşte.
Notă: Lacrimile fug atunci când vine Laura, care îi aduce pace.
vezi mai multe poezii de: Francesco Petrarca
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.